Despre Noi

img
img
img
img

Asociația Siret - Prut - Nistru

Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru reunește 30 de raioane din cele 32 ale Republicii Moldova, Municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și 5 județe din România (BISTRIȚA-NĂSĂUD, BUZĂU, IAȘI, NEAMȚ și PRAHOVA). A fost constituită în anul 2005, ca persoană juridică română, cu sediul în Municipiul Iași.

Pe baza bunelor relații stabilite în Ucraina, în noiembrie 2012, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru a semnat un acord de cooperare cu Euroregiunea Nistru, care include in lista membrilor regiunea Vinnița (Ucraina) și 7 raioane de pe frontiera de nord și nord-est a Republicii Moldova.

Misiunea Asociației ESPN se înscrie în Obiectivul de Convergență al Uniunii Europene, cu precizarea că acesta vizează, în contextul de față, un nivel transfrontalier (cu 5 administrații locale din Uniunea Europeană și 32 administrații locale din afara Uniunii Europene).

Structura de Conducere

CONSILIUL DIRECTOR

team
PREȘEDINTE

Costel ALEXE

team
PRIM-VICEPREȘEDINTE

Nicoletta MOROȘANU

team
VICEPREȘEDINTE

Emil Radu MOLDOVAN

team
VICEPREȘEDINTE

Mariana DÎMCENCO

img
Euroregiunea Siret - Prut - Nistru

Cooperare Euroregională pentru un Viitor mai Bun

  • Parteneriat

    Promovăm cooperarea între autorități, instituții și cetățeni din România și Republica Moldova.

  • Scop Comun

    Susținem inițiative locale, încurajăm schimbul de bune practici și promovăm proiecte care aduc beneficii reale cetățenilor din euroregiune.

  • Solidaritate

    Fiecare proiect pe care îl implementăm reprezintă un pas spre o regiune mai unită, mai prosperă și mai apropiată prin legături de prietenie și colaborare.

img