Județul Prahova și Raionul Călărași, membre ale Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, au semnat un acord de colaborare în data de 19 februarie 2015 la Călărași, Republica Moldova.
Acordul este primul semnat în contextul intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern 1120/1030/2014 pentru aprobarea procedurii de finantare prevazute la art. 351 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale. Aceasta permite județelor românești să susțină financiar proiecte ale raioanelor din Republica Moldova în baza acordului de înfrățire.
Acordul de colaborare a fost votat concomitent de consilierii raionului Cășărași și județului Prahova, în cadrul unei ședințe comune, în prezența conducerii executive a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.